Am deschis prăjitoria din pasiune și din dorința de a oferi clientilor un produs premium, de cea mai buna calitate.

 

Comercializăm exclusiv cafea de specialitate, 100% arabica, atent selecționată și prospăt prăjită. Importăm cafea verde din toate colțurile lumii, alegem doar soiurile cele mai bune, ceea ce ne permite să le prăjim light spre mediu, tocmai pentru a le evidenția aromele specifice oferind astfel o experianta unica.

 

Lucrăm cu un prăjitor german, Probat, acesta fiind considerat unul din cele mai bune prăjitoare din lume. Know-how-ul l-am dobândit in urma cursurilor de specialitate din Londra și București și prin ani de experiență.

 

Am experimentat diferite origini de cafea, diferite metode de procesare și diferite profile de prăjire. Punem accent pe tipul solului, altitudinea si microclimatele fiecărei regiuni în parte, soiurile de cafea și mai ales metodele de procesare a acestora. Prăjim în loturi mici pentru a avea un control bun al profilului de prajire și niciun lot nu părăsește prajitoria fără să fie testat în prealabil.

 

Nu folosim niciun fel de arome adăugate cafelelor noastre. Notele pe care le regășiți în fiecare ceasca de cafea insumeaza povestea cafelei respective și a oamenilor care au ajutat ca ea sa iși faca drum in viața noastră.

 

Alex – HAUTE CUP

Haute Cup Roastery